JURNAL ALIMENTAR – 100 DE ZILE CU DISCIPLINĂ
79,00 lei

Completează jurnalul timp de 100 de zile și viața ta se va schimba!
”Jurnal Alimentar. 100 de zile cu disciplină” este de fapt o unealtă care pe lângă componenta informativă, este și o unealtă de implementare a disciplinei legat de alimentație și conștientizare a acelor obiceiuri care ne-au adus la starea fizică pe care o cam regretăm astăzi. Așadar, jurnalul te ajută să te disciplinezi, dar și să fii mai observant cu privire la ce bagi în gură pe parcursul zilei în procesul celor ”100 de zile cu disciplină”.
Da, este vorba de 3 luni și ceva, timp în care vei măsura și completa în jurnal tot ce mănânci, jurnalul fiind structurat în așa fel încât să poți ține evidența a ce consumi la fiecare masă (mic dejun, prânz și cină) cu gramaje și kcal. La finalul zilei vei trage linie și vei calcula câte calorii ai consumat.
De asemenea, în jurnalul alimentar vei ține evidența și a:
- activităților fizice din ziua respectivă
- apei și altor lichide consumate
- cum te simți fizic și mental
- activităților din timpul zilei
- cum ai trișat, ce ai mâncat din ce știai că nu trebuia să mănânci – numită foarte inteligent, zona păcatelor.
Ce ne-a plăcut a fost și faptul că în fiecare zi este prezentat, cu datele caracteristice, câte un aliment diferit (legume, fructe, semințe), ca să îți faci o idee destul de clară legat de ce poți mânca abundent și ce să încerci să eviți.
La fiecare 25 de zile ai pagini dedicate măsurătorilor corporale ca să vezi concret cum și cât ai evoluat în tot procesul și astfel să te motivezi să mergi mai departe. Probabil că ideea autoarei a fost să te influențeze să te cântărești la perioade rezonabile de timp și nu obsesiv (chiar am vrea să știm părerea ei într-un comentariu), în fiecare zi, chestie care este demoralizatoare pentru cei care sunt la început de drum, când vrei să vezi ”răsplată” și progres în fiecare zi. Așa că, hai să lăsăm emoțiile provocate de cântar și să ne măsurăm o dată la 25 de zile, așa cum ne propune jurnalul.
Cine nu a încercat să slăbească de câteva ori, uneori prin diete draconice, urmând ca la scurt timp să se întoarcă la greutatea inițială sau, chiar mai rău, să mai și pună ceva în plus?
Ei bine, jurnalul acesta vine în ajutorul tău. Nu îți dă o soluție magică, dar te ajută să conștientizezi că… ai nevoie de timp! Trebuie să îți dai timp ca să ”dai jos”, tot ce ai ”pus sus”. Nici pastilele, nici înfometarea și nici sportul excesiv nu sunt soluțiile. Dacă te-ai luptat cu toate provocările din această recenzie și tu, știi că mai presus de toate primează capacitatea ta analitică, de a te poziționa deasupra stărilor tale, emoțiilor negative și a percepției pe care o ai față de mâncarea ta preferată.
Vei avea ocazia folosind acest jurnal ca să înțelegi nu doar ce mănânci, ci și de ce mănânci ceea ce mănânci, iar astfel vei putea conștient să alegi mai bine, în fiecare zi, cu fiecare masă, cu fiecare aliment ”păcătos” pe care îl refuzi, pentru că știi că acum chiar poți să devii ceea ce ți-ai propus, iar într-o 100 de zile vei putea vedea cu ochii tăi atât în oglindă, cât și pe cântar.
Comandă jurnalul acum și promite-ți că vei merge până la capăt! Hai că poți!
Recenzii
Nu există recenzii până acum.